Dar una e să să strigi câteva ore la marș în weekend „Basarabia e România” și alta-i să scrii noaptea același lucru pe-un perete. Avantajul tag-urilor este că sunt anonime. În Chișinău trăiesc mulți etnici ruși, majoritatea oponenți înverșunați ai ideii unioniste. Un tânăr cu harta României Mari pe tricou riscă și-o ia. Deși au fost puține astfel de cazuri, tensiunea este mare. De-asta taguiesc după miezul nopții, până cel târziu la cinci dimineața. Ca o măsură adițională de siguranță, sunt mereu cel puțin doi, ca măcar unul să stea de veghe cât timp celălalt dă cu sprayul. Se tem și de poliție. Un unionst mi-a povestit că, o dată a ajuns la comisariat, dar i-au dat drumul pentru că „n-aveau de ce să se lege”, iar a doua oară soluția a fost: „am făcut-o pe prostul și am scăpat”. Graff-urile sunt, totuși, ilegale.
Chiar și așa, grafferii o fac cu bun-simț civic. Preferă gardurile care înconjoară șantierele de construcții, clădirile vechi, cenușii și abandonate. Și vor să educe populația, „pentru că statul nu face nimic”. Nu m-aș fi gândit la graffuri ca la un instrument de educație, dar logica lor este următoarea: omul așteaptă zilnic troleibuzul în stație, vede iar și iar mesajul unionist și după principiul „un lucru repetat de suficiente ori va deveni adevărul”, crede și el că Basarabia e pământ românesc. Sau căută pe net și prin cărți care-i treaba cu Unirea și descoperă „adevărul”.
Citeste tot articolul realizat de Eugen Muravschi pe VICE. Clic AICI.
