“În Bucureşti sunt câteva sute de inimi desenate cu vopsea roşie pe ziduri, fără vreo semnătură sau explicaţie. Cine este omul care le-a făcut?
…
Atmosfera e ireală, ca într-un film. Am senzaţia că dansăm între ziduri în timp ce oamenii plutesc zâmbind pe lângă noi. Omul cu inimile le zâmbeşte înapoi, salută moşii, vorbeşte cu străinii şi cu câinii vagabonzi. Un grup de fete cască nişte ochi mari când văd vandalul, dar se relaxează şi încep să chicotească atunci când văd ce desenează. O bătrână într-o haină lungă de blană rămâne încremenită cu gura în formă de O, ca o soprană în apogeul piesei. Alţii se uită cu colţul ochilor. Nimeni nu protestează.
…
Asta nu-i o formă obişnuită de graffiti. Grafferii îşi scriu numele peste tot, chiar şi desenele complicate sunt de multe ori iniţialele găştii din care fac parte. „Mi-a plăcut tare stilul ăsta de a expune informaţia fără sem¬nătură, fără nume, ego. Nu se referă la nimeni, se referă la toată lumea. Mi se pare important ca toţi călătorii să observe o inimă care nu are nici un Vasile + Maricica în interior şi care-l provoacă să se gândească la iubire.”
…
Poliţia nu e o mare problemă pentru grafferii din Bucureşti
Sunt puţine patrule în comparaţie cu alte capitale, poliţiştii nu sunt prea violenţi, iar amenda e mică (poţi să scapi cu 100 de lei). În timp ce e căţărat pe un panou de pe malul Dâmboviţei, o maşină de poliţie trece încet pe lângă creatorul de inimi. Nu opreşte. În alte dăţi s-a întâmplat să treacă şi trei maşini, să-l vadă, dar să-l lase-n pace cu inimile lui.”
Un articol realizat de Vlad Ursulean pentru Romania Libera.
Citeste tot articolul AICI.
