Mini-interviu cu SADDO despre expozitia solo Rise of The Bird People

Am avut super ocazia sa-i luam un mini-interviu lui SADDO, unul dintre artistii nostri favoriti, care are prima sa expozitie solo numita Rise of The Bird People deschisa pana pe 5 iulie la galeria Objectos Misturados in Viana do Castelo, Portugalia.

Salutari Saddo si felicitari pentru prima ta expozitie solo “Rise of The Bird People”. Este foarte frumos ca expozitia ta are loc intr-o galerie din Portugalia; cum ai ajuns la decizia de a avea o expozitie acolo?

Hey, mersi. Aitch a avut anul trecut o expozitie la Objectos Misturados, un shop/galerie intr-un orasel frumos din Portugalia, Viana do Castello. Am mers acolo impreuna, a fost super nice, oamenii au fost extrem de draguti si primitori, expozitia a iesit super tare, si m-au invitat si pe mine sa am o expozitie la ei. Intre timp, spre finalul anului trecut, dupa 3 ani de locuit in Bucuresti ne-am hotarat sa ne mutam pentru un timp in Portugalia, ne-am mutat in Lisabona, si in ultimele 5-6 luni am lucrat pentru expozitia “Rise of The Bird People”.

Conqueror | Rise of The Bird People


Care a fost principala ta sursa de inspiratie care te-a influentat sa alegi aceasta tema a expozitiei?

In ultimii ani majoritatea ilustratiilor si lucrarilor mele contin imaginea pasarii, in diferite forme, contexte, fie pasari cu picioare umane, fie personaje hibrid, cu corp de pasare, si cap umanoid. De asemenea am fost foarte fascinat de un imaginar legat de explorari – imagini de conquistadori, ilustratii de calatorie, acuarele cu peisaje exotice, plante, animale, costume si armuri Renascentiste, etc.
Iar in Portugalia am regasit acest gen de imagine aproape peste tot, in muzee, faianta “azulejos” de pe cladiri, basoreliefuri cu corabii, statui si portrete de exploratori, etc.

The Painted Shield | Rise of The Bird People


Toate aceste influente vizuale, combinate cu elemente de arta islamica, povesti si filme sci-fi apocaliptice, ca Twilight Zone, Planet of The Apes, The Birds, si propriile sentimente legate de istoria violenta a omenirii, colonialism, distrugerea ecosistemului, ignoranta oamenilor in ceea ce priveste probleme de mediu, disparitia unor specii de animale… toate acestea au dat nastere unei fabule apocaliptice in care imaginea cuceritorului a fost inlocuita de aceea a unei rase de super-pasari care stapaneste lumea, iar oamenii sunt fortati intr-o stare primitiva. Un fel de razbunare a celor care sunt mai “slabi”, exploatati…

Study I-VI | Rise of The Bird People


Si o ultima intrebare, ce planuri artistice de viitor ai?

Acum lucrez la niste schite pentru o noua serie de picturi pe panza si ilustratii, pe care le pregatesc pentru o noua expozitie duo impreuna cu Aitch, la galeria La Petite Mort din Ottawa, unde am avut anul trecut expozitia “The Garden of Good and Evil”.
Iar in August o sa pictam cate un mural in cadrul unui festival de arta si muzica intr-un orasel din Portugalia, Figueira da Foz, undeva pe malul oceanului :)
Spre finalul anului avem planuite ceva expozitii de grup in Londra, Hamburg, un show de art printuri in Vienna, si poate ceva participari pe la art fairs.

Keep in touch cu SADDO pe Facebook / Flickr / Website.


Related posts :

Posted on June 8, 2014

Leave a comment